PAD - Asigurarea obligatorie a locuintei
Asigurarea obiligatorie a locuintei
Asigurarea obligatorie a locuintelor este reglementata de Legea 260/2008 cu modificarile si completarile ulterioare si normele de punere in aplicare emise de Autoritatea de Supraveghere Financiara..
Societatea de asigurare care preia riscurile si raspunderile asumate in aceasta forma de asigurare este PAID, Pool-ului de Asigurare impotriva Dezastrelor Naturale.
Politele de asigurare obligatorie a locuintelor (PAD) se incheie in forma scrisa sau se pot emite electronic de catre PAID (Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor) sau de catre societatile de asigurare autorizate sa practice riscuri de catastrofa, care au incheiate protocoale de colaborare cu PAID.
Polita de asigurare obligatorie a locuintei se incheie in baza unei prime de 20 de euro, pentru o perioada de 12 luni, cu incepere, cel mai devreme, de la ora 00:00 a zilei urmatoare celei in care s-a platit prima obligatorie. Data inceperii si data incheierii valabilitatii contractului sunt precizate in PAD.
Toti asiguratorii autorizati sa incheie aceste asigurari au oferte standard, pretul asigurarii si suma asigurata fiind aceleasi la toate companiile.
Se adreseaza
Persoanele fizice şi juridice sunt obligate sa isi asigure impotriva dezastrelor naturale, in conditiile Legii 260/2008, toate constructiile cu destinatia de locuinta, din mediul urban sau rural, aflate in proprietatea acestora si inregistrate in evidentele organelor fiscale.
In cazul in care o locuinta face obiectul unui contract de leasing financiar, incheierea contractului de asigurare este in sarcina locatorului.
Obligatia incheierii contractelor de asigurare a locuintelor aflate in proprietatea statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale revine persoanelor ori autoritatilor desemnate, in conditiile legii, sa le administreze.
Ce se asigureaza?
Obiectul asigurarii il constituie constructiile cu destinatia de locuinta situate pe teritoriul Romaniei (constructiile destinate locuirii permanente sau temporare, care sunt alcatuite din una ori mai multe camere de locuit, cu dependintele, dotarile şi utilitatile necesare care fac corp comun cu constructia cu destinatia de locuinta, avand structura si peretii din elemente precizate în Legea nr. 260/2008, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare).
Tipurile de locuinte pentru care se incheie asigurari obligatorii sunt urmatoarele:
- tip A - constructia cu structura de rezistenta din beton armat, metal ori lemn sau cu pereti exteriori din piatra, caramida arsa ori din orice alte materiale rezultate in urma unui tratament termic si/sau chimic;
- tip B - constructia cu pereti exteriori din caramidă nearsa sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic si/sau chimic.
Tipuri de locuinta care se pot asigura in baza Legii nr. 260/2008 sunt: locuinta, locuinta sociala, locuinta de serviciu locuinta de interventie, locuinta de necesitate, locuinta de protocol, casa de vacanta.
In cazul constructiilor aflate in coproprietate se incheie cate un contract pentru fiecare locuinta detinuta in proprietate/folosinta, care acopera si cota-parte din coproprietatea indiviza care revine fiecaruia pentru parțile care prin natura lor sunt destinate folosirii în comun de catre toti proprietarii construcției, respectiv dependințele, dotarile si utilitatile aferente locuirii.
Pentru condominiile in care sunt cel puţin 4 apartamente, elementele de constructii, spatiile si utilitatile fiind in proprietate indiviza comuna, se va încheia cate un contract de asigurare obligatorie pentru fiecare locuinta in parte. In acest caz, prima de asigurare se va plati pe fiecare locuinta in parte.
Locuintele situate in cladirile expertizate tehnic in conditiile legii de catre experti tehnici atestati si incadrate prin raport de expertiza tehnica in clasa I de risc seismic (RS1) nu se asigura pentru niciunul dintre riscurile prevazute de prezenta lege, pana la data receptiei la terminarea lucrarilor de consolidare a cladirilor.
Riscuri acoperite
Riscurile care sunt preluate in asigurare de PAID pentru locuinta asigurata, inclusiv pentru elementele de constructie si dependintele, dotarile si utilitatile constructiei sunt: cutremurele de pamant, alunecarile de teren si inundatiile, ca fenomene naturale.
Contractul de asigurare obligatorie a locuințelor acoperă și daunele directe provocate construcțiilor cu destinația de locuințe, consecința indirectă a producerii riscurilor obligatorii. Exemplu: incendiul sau explozia ca urmare a producerii unui cutremur ori alunecări de teren.
Suma asigurata
- 20.000 euro pentru construcțiile cu destinația de locuință de tip A;
- 10.000 euro pentru construcțiile cu destinația de locuință de tip B.
Prima de asigurare
Prima de asigurare se plătește integral și anticipat cu cel puțin 24 de ore inainte de inceperea valabilitatii PAD, astfel:
- 20 euro pentru construcțiile cu destinația de locuinta de tip A;
- 10 euro pentru construcțiile cu destinația de locuinta de tip B.
Prima de asigurare pentru asigurarea obligatorie a locuintelor se plateste in lei asiguratorului care elibereaza PAD, de catre contractantul/asiguratul politei, la cursul Bancii Naționale a Romaniei valabil la data efectuarii platii in numerar sau prin virament in contul asiguratorului autorizat.